TREI PUNCTE CÂT UN CAMPIONAT! FC BOTOȘANI – CFR CLUJ 0-1

18-mai-2021 22:25

CFR Cluj a învins FC Botoșani, scor 0-1, într-un meci contând pentru etapa a 9-a, penultima, a play-off-ului Ligii 1. În urma victoriei din nordul Moldovei, CFR Cluj devine matematic campioana României!

Băieții noștri au început în forță partida de la Botoșani, Gabriel Debeljuh având două ocazii notabile, trimițând însă de fiecare imprecis, cu capul, peste poartă. La rândul său, Ciprian Deac a trimis puțin peste „transversală”, din lovitură liberă (21’). A urmat Cristian Manea, cu un șut-bombă, respins in extremis de portarul gazdelor (29’). Nici Adiță Păun n-a avut noroc, șutul său din centrul careului trecând milimetric pe lângă poartă (36’).

După o primă repriză controlată autoritar de echipa noastră, CFR Cluj a început excelent și a doua parte a jocului. Iar mult așteptatul joc a venit în sfârșit!, mingea trimisă cu capul de Andrei Burcă, după un corner executat de Ciprian Deac, fiind deviată în plasă de Alexandru Țigănașu (53). Valentin Costache putea tranșa soarta partidei, însă Eduard Pap a respins miraculos, cu vârful degetelor (68’).

Hotărâți și dârji, băieții noștri au rămas la fel de periculoși până la fluierul final al „centralului” Sebastian Colțescu, iar tabela a rămas neschimbată! Scor final 0-1, iar în urma rezultatului de marți seară, echipa noastră acumulează 51 de puncte, rămâne pe prima poziție a clasamentului Ligii 1 și cucerește din punct de vedere matematic titlul! În ultima rundă din acest sezon, fără miză, CFR Cluj va primi vizita formației FCSB marți, 25 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

FELICITĂRI, BĂIEȚI, SUNTEM MÂNDRI DE VOI, SUNTEM MÂNDRI DE CAMPIONII NOȘTRI!

CFR 1907 Cluj (4-3-3)
G. Arlauskis – M. Camora (cpt.), A. Burcă, P. Vinicius, C. Manea – R. Sigurjonsson (O. Hoban 76’), M. Bordeianu, C. Deac (A. Chipciu 85′) – V. Costache, G. Debeljuh (M. Rondon 84′), A. Gîdea (A. Păun 4’, M. Pereira 85′) / Antrenor: Edward Iordănescu
Rezerve: C. Bălgrădean, I. Latovlevici, S. Ben Youssef, C. Itu