CS U Craiova 1 – 1 CFR Cluj
Prima repriză a meciului de astăzi a început cu o echipă a Craiovei care a intrat ceva mai hotărâtă în teren, față de meciul precedent din returul campionatului regulat. Această hotărâre s-a concretizat în min. 9, când Zlatanski a trimis un șut, mai degrabă o centrare eșuată, care l-a surprins pe Marc, ieșit pe intercepție, însă din păcate pentru noi, aceasta a prins poarta. 1-0 pentru gazde din acest minut. Mingi destul de ușor recuperate de gazde în prima repriză, abia la punctul jumătății de oră, un șut puternic al lui Ruiz a fost respins de Straton peste poartă. Pe finalul reprizei s-au intensificat atacurile noastre și s-a echilibrat mai bine jocul. Acesta a fost și scorul la pauză
Cea de-a doua repriză a început cu același joc echilibrat, însă cu o posesie ușor mai bună pentru băieții noștri, însă cu multe întreruperi. Schimbările din cea de-a doua repriză au făcut ca jocul nostru să treacă într-o formație mai ofensivă, odată cu trecerea lui Cristian Lopez în față. În ultimul sfert de oră, Cristi Bud primește o minge excelentă în 8 metri, însă șutul său din întoarcere trece peste poarta lui Straton, aceasta fiind cea mai mare ocazie a celei de-a doua reprize. În ultimele zece minute, ne-am văzut în superioritate numerică pe teren, căpitanul oltenilor, Bancu, primind cel de-al doilea galben și, implicit, cel roșu. La câteva zeci de secunde după eliminarea lui Bancu, Adiță Păun obține egalarea în min. 82, după respingerea șutului lui Bud. Astfel, băieții noștri au început să recupereze mai multe mingi în acest final de meci, Cristian Lopez având prima ocazie de obținere a victoriei, în min. 85, însă șutul a trecut peste poartă.
Un punct care ajută, însă o victorie era absolut excelentă în această după-amiază. Un punct care a venit meritat, pe fondul unui joc mai bun în cea de-a doua repriză. CS U nu a arătat ca o echipă afectată după etapa precedentă, a intrat hotărâtă și a obținut deschiderea rapidă a scorului, însă, în acest context, pe fondul jocului din ultima parte a meciului, este un scor bun. Urmează o serie de 4 meciuri acasă, trei în Play-Out și returul semifinalei Cupei României, așa că trebuie să fim alături de echipa noastră! Trebuie să spunem Hai CFR și să nu uităm că încă luptăm, avem pentru ce lupta!
CS U Craiova:
Straton – Vatajelu, Popov, Acka, Achim – Bancu, Madson, Zlatinski – Ivan (Herghelegiu ’79), Rocha (Kay ’83), Mazarache (Baluta ’59)
Rezerve: Popescu, Da Graca, Herghelegiu, Dumitras, Petre, Baluta, Iliev
CFR Cluj:
Marc – Camora, Goian, Larie, Tinc – Juan Ruiz, Petrucci (Cristian Lopez ’69), Gomelt – Bruno (Nouvier ’46), Bud, Jakolis (Paun ’46)
Rezerve: Minca, Muresan, Negrut, Nouvier, Paun, Beleck, Cristian Lopez