TREI PUNCTE MERITATE CU CLINCENI!

18-apr.-2021 20:37

CFR Cluj a învins Academica Clinceni, scor 3-0, în meciul contând pentru prima etapă a play-off-ului Ligii 1 2020-21.

Prima repriză a meciului disputat în Gruia, dominată autoritar de băieții noștri, s-a jucat într-o singură direcție: poarta dinspre peluză, apărată de Vâlceanu. Judecând prin prisma presiunii constante pusă în careul oaspeților, trupa pregătită de Ilie Poenaru se poate considera norocoasă că a scăpat fără gol primit în primele 45 de minute!

Alex Chipciu, cu un șut peste poartă dintr-o poziție centrală (’30), respectiv Mario Rondon – care a tras inexplicabil peste „transversală” din câțiva metri (’45+2), după o incursiune ca la carte a lui Mario Camora și o recentrare precisă a lui Mateo Susic – au semnat cele mai importante ocazii, existând și o fază la care se impunea penalty în urma unui henț la Gardoș.

Deși Clinceniul a început ceva mai curajos a doua parte, băieții noștri s-au mobilizat exemplar, tranșând soarta partidei în doar trei minute. Mai întâi Adiță Păun, cu un șut fantastic din drop, de la circa 30 metri (’53), apoi Ciprian Deac, cu o lovitură de cap după o centrare a lui Chipciu (’56) au dus scorul la 2-0.

Forța băieților pregătiți de Edi Iordănescu a fost întărită de prospețimea lui Adrian Gîdea, iar încrederea antrenorului a fost răsplătită de un joc curajos făcut de tânărul nostru mijlocaș. Până la urmă, tabela a fost închisă de Gabriel Debeljuh, cu o lovitură de cap de mare calitate (’90). Scor final 3-0, o victorie meritată!

Felicitări, băieți, suntem mândri de voi!

CFR 1907 Cluj (4-3-3)
Arlauskis – M. Camora (cpt.), A. Burcă, S. Ben Youssef, M. Susic – A. Păun (I. Latovlevici ’80), W. Soares, D. Joca (A. Chipciu ’7) – V. Costache (A. Gîdea ’68), M. Rondon (G. Debeljuh ’68), C. Deac (O. Hoban ’80) / Antrenor: Edward Iordănescu
Rezerve: C. Bălgrădean, C. Manea, D. Ciobotariu, R. Sigurjonsson