TREI PUNCTE MARI! CFR CLUJ – DINAMO BUCUREȘTI 1-0

05-apr.-2021 23:23

CFR Cluj învins, scor 1-0, Dinamo București, într-un meci contând pentru etapa a 29-a a Ligii 1, penultima din sezonul regulat. Billel Omrani a adus victoria pentru formația noastră.

Debut în forță pentru băieții noștri în partida cu Dinamo București, iar Mario Camora a semnat prima mare ocazie, șutând în forță o minge care a șters bara (9’). Ulterior, la un șut al lui Adiță Păun parat cu greu de Gudmund Kongshavn, Gabriel Debeljuh și-a „copiat” căpitanul, țrimițând și el în bară, cu capul, mingea respinsă de goalkeeper-ul dinamovist (27′).

Echilibrul partidei s-a rupt definitiv în ultima parte a primei reprize, oaspeții fiind lăsați în nouă oameni după eliminările lui Paul Anton (31’) și Florin Bejan (33’), ambele pentru cumul de cartonașe galbene. Stăpâni pe situație, elevii lui Edi Iordănescu au pus complet stăpânire pe joc, doar fluierul „centralului” Marcel Bîrsan amănând „avalanșa” de ocazii ce urma să vină.

Așa cum era de așteptat, cea de-a doua repriză a jocului s-a jucat la o singură poartă, băieții noștri legând ocazie după ocazie, însă mingea a refuzat să intre în poartă! Din „demon”, nou-intratul Billel Omrani, omul care a irosit cele mai clare ocazii, s-a transformat în „înger”, fructificând un balon centrat după incursiunea spectaculoasă a lui Păun (80’) și stabilind scorul final, 1-0.

În urma victoriei cu Dinamo București, CFR Cluj rămâne pe locul secund în clasamentul Ligii 1, cu 63 de puncte, la doar o „lungime” distanță de liderul FC FCSB. În următoarea etapă, ultima din sezonul regulat, băieții noștri se deplasează la Craiova pentru duelul cu formația locală CS Universitatea de duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30.

Bravo, băieți, luptă CFR!

CFR 1907 Cluj (4-3-3)
Bălgrădean – M. Camora (cpt.), A. Burcă, P. Vinicius, C. Manea (M. Susic 75’) – A. Gîdea (A. Păun 11’), O. Hoban (R. Sigurjonsson 66’), M. Bordeianu (B. Omrani 46’) – V. Costache, G. Debeljuh, C. Deac / Antrenor: Edward Iordănescu
Rezerve: G. Sandomierski, I. Latovlevici, S. Ben Youssef, W. Soares, C. Itu