CFR 1907 Cluj a câștigat, scor 0-1, duelul cu Chindia Târgoviște, într-un meci jucat la Ploiești, contând pentru etapa a 20-a a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Adiță Păun.
În ciuda posesiei superioare din debutul partidei, prima repriză din Prahova nu este una fericită pentru băieții noștri. Deși strânge din dinți după o lovitură dură primită, Ciprian Deac este nevoit să părăsească terenul de joc, accidentat (33).
După o primă parte lipsită de mari ocazii, trupa noastră pregătită de Edi Iordănescu începe cum nu se poate mai bine a două repriză! Andrei Pițian joacă balonul cu mâna în careu, centralul Radu Petrescu arată spre punctul cu var, iar Adiță Păun execută excelent și deschide scorul (52).
În calea spre egalare, gazdele se izbesc de o prestație sigură a lui Grzegorz Sandomierski, portarul dintre buturile formației noastre, care închide poarta CFR-ului. Gestionând excelent finalul de joc, CFR Cluj termină fără gol primit jocul de la Ploiești, revenind la Cluj cu toate cele trei puncte.
În urma victoriei de pe Stadionul Ilie Oană, CFR Cluj ajunge la 44 de puncte în clasamentul Ligii 1 și rămâne pe locul secund, fiind neînvinsă de nouă etape! În următoarea rundă, joi, 4 februarie, de la ora 20:00, băieții noștri vor întâlni Viitorul Constanța, în Gruia.
CFR 1907 Cluj (4-3-3)
Sandomierski – M. Camora (cpt.), B. Yousseff, P. Vinicius, C. Manea – Gîdea (A. Păun 7), W. Soares (O. Hoban 46), C. Deac (L. Aurelio 33) – V. Costache, G. Debeljuh (M. Rondon 73), A. Chipciu (M. Pereira 73)
Bravo, băieți, felicitări pentru victorie!
Hai CFR!