TEST REUȘIT ÎN PAUZA COMPETIȚIONALĂ!

28-mart.-2022 21:55

CFR Cluj a câștigat, scor 4-0 (1-0), acasă cu CS Minaur Baia Mare, într-un meci amical disputat în pauza competițională prilejuită de jocurile echipei naționale.

Păun a deschis scorul împotriva echipei din Baia Mare cu un șut frumos din marginea careului de 16 metri, chiar înaintea pauzei. În minutul 52, Dugandzic a înscris dintr-un penalty obținut de Sacko. Atacantul croat a majorat diferența de pe tabelă în minutul 67. Ștefan a preluat în banda stângă și a centrat perfect în fața porții, iar Marko a finalizat pentru 3-0. Înainte de finalul meciului, Roger a pasat foarte bine pentru Dugandzic, iar vârful nostru și-a trecut în cont tripla.

După această pauză prilejuită de meciurile echipei naționale, CFR va relua jocurile din Liga 1, luni, 4 aprilie, de la ora 21:00, împotriva lui FC Argeș. Mâine dimineață vom începe vânzarea de bilete online pentru acest joc.

Aici găsiți rezumatul meciului amical de astăzi: https://www.youtube.com/watch?v=8jkGptQXuWE

Hai CFR!