REMIZĂ ÎN GIULEȘTI

21-iul.-2025 00:21

CFR Cluj a remizat în deplasare, scor 1-1, împotriva celor de la Rapid București în cea de a doua etapă a Superligii.

Prima repriză a fost controlată de echipa noastră. În minutul 7, Postolachi i-a așezat mingea pe șut lui Camora, care a trimis spre poartă, însă mingea a trecut puțin pe lângă. În minutul 24, Postolachi a fost aproape să înscrie, însă șutul său a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Stolz. Totuși, un minut mai târziu, Muhar i-a pasat lui Postolachi, care a avut o cursă bună și a ajuns în marginea careului, unde l-a evitat pe Ciobotariu și a reușit să deschidă scorul în urma unui șut foarte frumos la colțul lung. În minutul 36, Keita a avut un șut de la distanță, însă Hindrich a respins.

În repriza a doua, gazdele au reușit să deschidă scorul rapid, în minutul 46, prin Koljic, în urma unei pase date de Manea. În minutul 48, Deac i-a trimis în lateral lui Muhar, care a șutat din unghi, însă Stolz a respins mingea în corner. În urma cornerului, mingea a ajuns la Muhar, care i-a așezat-o pentru șut lui Abeid, dar mingea a fost respinsă de defensiva Rapidului. În minutul 83, Hazrollaj a trimis de la distanță, însă Hindrich a fost din nou atent și a reținut mingea. În minutul 85, Muhar a trimis puternic de la distanță, dar Stolz a reușit să oprească mingea. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Echipa de start: Hindrich, Camora, Sinyan, Bolgado, Abeid (76‘ Kun), Muhar, Djokovic, Păun (66‘ Fică), Deac (58‘ Nkololo), Sfait (76‘ Korenica), Postolachi (58‘ Louis)

Rezerve: Micai, Kun, Țîrlea, Ilie, Dumbravanu, Gligor, Korenica, Fică, Nkololo, Ciubăncan, Louis, Samake

Antrenor: Dan Petrescu

HAI CFR!