PLOAIE DE GOLURI ÎN GRUIA. CFR – FCSB 4-1

30-aug.-2021 00:41

CFR Cluj a învins, scor 4-1 (1-0), FCSB, într-un meci contând pentru etapa a 7-a a Ligii 1.

Echipa noastră a făcut cel mai bun meci din acest sezon. Sub o ploaie măruntă care a îngreunat jocul băieților noștri, Omrani a deschis scorul în minutul 30, după o greșeală în apărarea roș-albaștrilor. Intrată la pauză cu un avantaj minim, CFR s-a distanțat pe tabelă imediat după reluarea jocului. Manea a centrat în fața porții, Vlad a boxat până la Sigurjonsson, care a înscris cu capul, cu boltă pentru 2-0. În minutul 67, Alibec i-a așezat perfect mingea lui Deac, iar acesta a făcut 3-0 cu un șut superb din afara careului. Alibec a stabilit scorul final al partidei, dintr-un penalty obținut de Petrila.

CFR Cluj a bifat astfel victoria cu numărul 7, din tot atâtea meciuri disputate și este lider în Liga 1 cu 21 de puncte!

Felicitări, băieți! Suntem mândri de voi!

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Bouhenna, Graovac, Camora (cpt) – Deac (Fofana 85′), Sigurjonsson (Itu 78′), Rodriguez – Petrila (Gîdea 87′), Omrani (Costache 78′), Alibec (Debeljuh 78′)

Rezerve: Otto – Cestor, Ciobotariu, Susic

Hai CFR!