MULȚUMIM, PAULO VINÍCIUS!

18-iun.-2021 15:30

După patru sezoane fantastice petrecute în Gruia, drumurile clubului CFR 1907 Cluj și ale fundașului central Paulo Vinícius se despart.

Sosit la Cluj-Napoca în vara anului 2017, Vini s-a impus într-un timp record în primul „11” al echipei noastre, devenind unul dintre pilonii de bază în lotul care domină competiția internă de patru ani încoace.

Profesionist desăvârșit, de neclintit în defensivă și „letal” în fața porții adverse în ciuda postului ocupat, cel alintat de colegi „Papai” intră în istoria clubului cu patru trofee de campion (2017-18, 2018-19, 2019-20, 2020-21) și două Supercupe ale României (2018, 2020).

Povestea lui Vini în Gruia ajunge la sfârșit, însă legenda de abia începe! Îi mulțumim pe această cale pentru munca exemplară depusă în culorile clubului nostru, pentru zecile de momente memorabile în care ne-a făcut mândri să fim CFR-iști!

Îți dorim mult succes în viață, Vini! Obrigado por tudo!

 

Cumpara produse resigilate pe ymag.ro.