CFR Cluj a câștigat, scor 1-0, cu Petrolul Ploiești, în etapa a 9-a a Superligii!
Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. În minutul 5, oaspeții au pătruns în careu prin Jair, care a șutat cu dreptul din lateral, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Sava. În minutul 12, Tachtsidis a executat o lovitură liberă, Ajeti a reluat cu capul, balonul a fost respins și a ajuns la Avounou, care a șutat puternic din afara careului și a reușit să deschidă scorul în Gruia! Șase minute mai târziu, echipa noastră a avut o nouă ocazie prin Ajeti, care a reluat cu capul din interiorul careului, dar Zima a reușit să rețină. Înainte de pauză, în minutul 43, Jair a trimis puternic din lovitură liberă, dar portarul nostru a reținut.
În repriza secundă, în minutul 58, după două cartonașe galbene nejustificate, primite la aceeași fază, antrenorul nostru a fost eliminat. În minutul 63, căpitanul nostru a șutat puternic din afara careului, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Zima. Un minut mai târziu, Deac a trimis puternic din afara careului, dar balonul a lovit bara laterală. În prelungirile celei de-a doua reprize, în minutul 90+1, Jair a centrat din Corner, Papp a trimis cu capul, dar Sava a avut o intervenție bună și a scos mingea de pe linia porții! Partida s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor 1-0!
Echipa de start: Sava, Camora (C), Kresic, Ajeti, Mogoș, Tachtsidis, Muhar, Cvek (42′ Deac), Avounou (90+2′ Morgan), Bîrligea (59′ Betancor), Otele (59′ Juricic)
Rezerve: Hindrich, Morgan, Filip, Fica, Deac, Krasniqi, Konoplyanka, Betancor, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini
Hai CFR!