GHINION IN PRIMA ETAPA DIN 2019! CFR CLUJ – FC HERMANNSTADT 1-1

02-feb.-2019 22:53
CFR Cluj a început anul 2019 cu o remiză împotriva celor de la FC Hermannstadt, scor 1-1. Echipa noastră a început în atac partida. Djokovic a reluat pe spate, însă portarul Căbuz a avut o intervenție exponențială. După câteva minute, Omrani a șutat de la 15 metri de poartă, însă goalkeeper-ul oaspeților s-a opus și de această dată. În minutul 30, FC Hermannstadt a deschis scorul în Gruia, prin Tătar, cel care a punctat din lovitură liberă. Țucudean a fost aproape de golul campionatului, cu o execuție acrobatică, însă Căbuz a scos mingea de sub bara porții.
Campioana CFR s-a aflat la conducerea jocului și în startul reprizei secunde. Deac a scos un penalty, însă Țucudean n-a reușit să înscrie de la punctul cu var. În minutul 63, echipa noastră a ratat din nou o ocazie extrem de importantă. Camora a trimis în bară, mingea a ajuns la Țucudean, iar unul dintre fotbaliștii Sibiului a respins de pe linia porții. În minutul 77, golgheterul Țucudean n-a mai ratat. S-a desprins de fundașii oaspeți și a reușit să aducă egalarea pe tabela de marcaj. Până la finalul partidei, CFR Cluj și-a mai creat și alte ocazii importante prin Omrani și Țucudean, însă scorul a rămas neschimbat, 1-1.
 
Echipa de start: Arlauskis, Manea, Vinicius, Lang, Camora, Bordeianu (Ioniță 57′), Djokovic, Deac, Țucudean, Omrani, Păun (Petrila 66′).
 
Rezerve: Jesus, Peteleu, Hoban, Males, Costache.
 
Hai CFR!