CFR Cluj a pierdut, scor 5-1, în deplasare cu Farul Constanța, în a 5-a etapă a play-off-ului Superligii.
În minutul 22, după pasa lui Deac, Muhar a trimis pe jos din interiorul careului, dar balonul a trecut pe lângă poartă. Un minut mai târziu, Munteanu a pătruns în careu și a trimis cu dreptul, reușind să deschidă scorul. În minutul 36, Bîrligea a preluat balonul trimis de Larie și a șutat din interiorul careului, dar mingea a trecut peste poarta lui Buzbuchi. Cinci minute mai târziu, Cojocaru a recuperat balonul și a șutat de la marginea careului, reușind să înscrie.
În repriza secundă, în minutul 51, după centrarea lui Deac, Otele a trimis din interiorul careului, dar balonul a trecut pe lângă poarta gazdelor. În minutul 60, același Otele a șutat de la marginea careului mic în blocajul lui Buzbuchi. În minutul 67, Grameni a trimis puternic din afara careului și a dus scorul la 3-0. În minutul 72, Keita a șutat de la 25 de metri, dar balonul a trecut puțin peste poartă. Patru minute mai târziu, după pasa lui Avounou, Otele a trimis din interiorul careului și a reușit să reducă din diferență. În minutul 78, Cojocaru a trimis de la distanță și a reușit să marcheze. Cinci minute mai târziu, Ganea a șutat puternic de la distanță și a stabilit scorul final al partidei, 5-1.
Echipa de start: Sava, Camora (C), Kresic, Boben, Manea (46′ Mogoș), Keita, Muhar (46′ Tachtsidis), Avounou (82′ Fică), Deac, Otele (87′ Radu), Bîrligea (45+1′ Michael)
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Radu, Aussi, Filip, Tachtsidis, Fică, Serebe, El Kaddouri, Michael
Antrenori: Francisc Dican și Ovidiu Hoban
Hai CFR!