CS U Craiova 2 – 1 CFR Cluj
La Severin am întâlnit o formație CS U Craiova care vine cu ambiții în acest sezon și nu doar cu ambiții, ci și cu un joc foarte bun. Lucru dovedit nu doar împotriva noastră, ci și în partidele precedente. Prima jumătate de oră a fost una echilibrată, fără foarte multe ocazii, ambele echipe fiind însă periculoase când se apropiau de careul advers. În minutul 34 însă, Horj comite un henț în careu, iar Zlatinski transformă o lovitură de pedeapsă în minutul 36. Băieții noștri au încercat și reușit revenirea foarte repede, prin Cristi Bud, în minutul 38, iar în acel moment jocul curgea bine și speram la un rezultat pozitiv. În cea de-a doua repriză, chiar din minutul 48, Gustavo reușește să treacă în careu de Mureșan și Peteleu și duce scorul la 2-1 după ce îl învinge și pe Vâtcă. Din nou, la doar două minute, Juan Ruiz a fost extrem de aproape să egaleze din nou, însă Calancea a scos in extremis. Lucrurile au început să se înrăutățească după eliminarea din minutul 61 a lui Omrani, care a văzut două galbene pentru proteste, craiovenii trecând mai des în atac. Echipa nu a stat rău în teren nici în 10 oameni, însă din acel moment a fost dificilă revenirea, gazdele noastre fiind în mai multe rânduri aproape de a majora diferența de pe tabela. Vâtcă a închis bine poarta, iar acesta a fost scorul final.
Spre deosebire de celelalte nereușite din acest campionat, această partidă nu poate fi privită ca un duș rece, ci a fost o partidă care putea fi care pe care, deoarece s-au întâlnit două dintre cele mai în formă echipe ale acestui sezon, cu un joc frumos și care caută poarta. Nu a fost să fie o victorie, ne menținem pe loc de Play-Off, păstrăm o diferență, mică ce e drept, însă trebuie să ne concentrăm ca acest final de an să fie unul liniștitor pentru echipă și pentru fanii noștri, deoarece în februarie începem din nou lupta. Până atunci mai sunt două partide dificile, iar noi trebuie să fim concentrați 100% pentru ele! Avem, pentru asta, nevoie și de voi, de fani! Trebuie să spunem, indiferent de rezultat, Hai CFR!!! și să mergem mai departe cu echipa care ne-a adus atât de multe bucurii!
CS U Craiova:
Calancea – Vatajelu, Graca, Kelic, Briceag – Rocha (Dumitras ’88), Zlatinski, Baluta – Mazarache (Bancu ’46), Ivan, Gustavo (Mateiu ’80)
Rezerve: Popescu, Popov, Surugiu, Petre, Mateiu, Dumitras, Bancu
Antrenor: Gheorghe Multescu
CFR Cluj:
Vatca – Camora, Horj, Larie, Peteleu (Paun ’71) – Muresan (Negrut ’80), Rus – Juan Carlos (Tiago Lopes ’66), Omrani, Chirita – Bud
Rezerve: Minca, Neagu, Negrut, Tiago Lopes, Paun, Roman, Veres
Antrenor: Vasile Miriuta