CFR Cluj a remizat, scor 0-0, împotriva Universității Craiova, în etapa a 10-a a Ligii 1. Echipa noastră a început în ofensivă partida din Gruia, iar Țucudean a avut două oportunități de a marca, însă a reluat pe lângă poarta lui Pigliacelli. După 15 minute, Craiova a revenit în joc, iar Mitriță și Bancu și-au trecut în cont ocazii de gol, însă Arlauskis a avut de fiecare dată intervenții providențiale.
CFR Cluj a început bine repriza secundă, iar Țucudean l-a pus la încercare pe goalkeeper-ul oltenilor, cu un șut în forță de la 16 m. Următoarea ocazie importantă a meciului a aparținut tot CFR-iștilor. În minutul 71, Manea a centrat perfect în fața porții, iar Țucudean a trimis puțin peste transversală. 10 minute mai târziu, arbitrul Istvan Kovacs a acordat penalty pentru Craiova, în urma unui hent al lui Camora, dar Mitriță a ratat de la punctul cu var. Partida s-a încheiat cu o ocazie importantă a lui Ioniță, însă șutul său a trecut pe lângă poarta lui Pigliacelli. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0, iar CFR Cluj ajunge la 17 puncte în clasamentul Ligii 1.
Campioana României va juca în deplasare, cu Astra, sâmbătă, 6 octombrie, ora 21:00. Noi ne revedem în Gruia în 19 octombrie, de la ora 21:00, când vom întâlni CSM Politehnica Iași.
În 12 octombrie, pe terenul nostru, naționala de tineret va juca un meci important împotriva reprezentativei U21 din Țara Galilor, în campania de calificare la Euro 2019. Haideți să susținem Echipa Națională de Tineret!
Echipa de start:
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Lang, Paulo Vinicius, Camora – Djokovic, Hoban, Culio – Păun (Ioniță 61′), Țucudean, Moutinho (Urko Vera 86′)
Rezerve: Jesus, Peteleu, Mureșan, Males, Ioniță, Costache, Vera
Antrenor: Antonio Conceicao
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Kelic, Briceg – Mateiu (Fedele 76′), Cicâldău, Bancu – Mihăilă (Rocha 66′), Kolic, Mitriță
Rezerve: Popescu, Tiago, Dimitrov, Fedele, Rocha, Bărbuț, Markovic
Antrenor: Devis Mangia
Hai CFR!