Campioana noastră a remizat, scor 0-0, în fața celor de la FC Viitorul, în etapa 24 din Liga 1.
Prima ocazie a partidei a aparțiut echipei noastre. Bordeianu a șutat din interiorul careului, însă mingea a mers peste poartă. Deac a avut și el șansa deschiderii scorului, însă lovitura sa de cap a fost reținută de Căbuz. În minutul 30, Viitorul a avut o bară. Iancu a trimis un șut în forță de la 25 de metri iar mingea a lovit transversala. Chiar înainte de pauză, Costache a ratat o ocazie importantă pentru CFR Cluj. Mijlocașul nostru a șutat de la aproximativ 16 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Echipa noastră a controlat și repriza secundă a întâlnirii cu Viitorul. În minutul 78, Burcă a centrat din partea dreaptă, Omrani a încercat să reia, dar a şters mingea cu capul, iar balonul s-a scurs în afara terenului. Păun a avut și el o ocazie importantă în partea a doua. Mijlocașul nostru a driblat în interiorul careului și a tras, însă pe lângă poarta lui Căbuz, iar partida s-a încheiat egal, 0-0.
Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să vă petreceți Valentine’s Day pe stadion! Ne revedem joi, când avem nevoie de susținerea voastră pentru a reuși să obținem un rezultat important în Europa League!
Ultimele bilete pentru meciul cu Sevilla FC ➡ https://www.bilete.ro/cfr-cluj-rou-v-sevilla-esp-europa-league/
CFR Cluj ➡ Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora (cpt.) – Djokovic (82′ Țucudean), Bordeianu (Păun 68′), Hoban – Joca (Omrani 16′), Deac, Costache
Rezerve ➡ Sandomierski – Cestor, Chipciu, Petrila
Hai CFR! 🚂