CFR Cluj a câștigat, scor 1-0, acasă cu FC Rapid, în prima etapă a Superligii României!
Oaspeții au avut prima ocazie a jocului în minutul 3, prin Crepulja, însă șutul său a trecut pe lângă poartă. După acea fază, echipa noastră a preluat controlul partidei. Petrila a fost aproape de 1-0, în minutul 16, însă șutul său din interiorul careului a fost respins spectaculos de Horațiu Moldovan. La faza următoare CFR a deschis scorul prin Yuri. Petrila a trimis din corner, Yuri a ajuns la balon în fața porții și l-a învins cu ușurintă pe Moldovan. În minutul 27, același Petrila a șutat periculos de la marginea careului, dar Iacob a reușit să respingă în corner. În prelungirile primei reprize, Bălgrădean a respins șutul lui Ioniță, iar echipa noastră a intrat cu un avantaj de un gol la cabine.
În minutul 65, Deac a trimis un şut puternic, pe care Moldovan l-a scos de sub bară. Dupa 2 minute, Petrila a centrat periculos în fața porții, dar portarul giuleștenilor a respins și de această dată. La faza imediat următoare, Yuri a avut șansa dublei, dar lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă poartă. În ultimul minut de prelungiri, cu ajutorul sistemului VAR, centralul Colțescu a acordat penalty pentru Rapid, însă Bălgrădean a parat lovitura de la 11 m. Partida din Gruia s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor 1-0, după reușita din prima repriză a lui Yuri!
Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Inter Escaldes, din turul 2 preliminar UEFA Conference League, de joi, de la ora 20:30, în Gruia!
Echipa de start: Bălgrădean – Braun, Kolinger, Yuri, Camora – C. Deac (88′ Păun), Muhar (88′ Hoban), Bordeianu – Jefte (63’ Yeboah), Dugandzic (73’ Debeljuh), Petrila / Antrenor: Dan Petrescu
Rezerve: Sava, Brucic, Graovac, Bălan, Gîdea
Hai CFR! Felicitări, campionilor!