CFR Cluj a remizat, scor 3-3, împotriva celor de la FC Botoșani, în etapa a șasea a Superligii.
Echipa noastră a dominat prima repriză. În minutul 13, Emerllahu a centrat în fața porții, însă Gjorgjievski și Cordea nu au reușit să ajungă la minge. În minutul 19, în urma unui corner, mingea a ajuns la marginea careului, la Keita, care i-a așezat-o pentru șut lui Emerllahu, care a trimis frumos cu exteriorul și a reușit să deschidă scorul. În minutul 30, Korenica a pătruns frumos în careu și a șutat cu efect, dar Anestis, portarul oaspeților, a respins în corner. În minutul 36, oaspeții au redus scorul după ce mingea s-a lovit de Kovtaliuk. În minutul 40, Biliboc l-a lansat perfect pe Cordea, dar Anestis a avut o nouă intervenție. Două minute mai târziu, Korenica l-a găsit din nou pe Cordea în careu, iar acesta a finalizat superb și a readus echipa noastră în avantaj. În al treilea minut de prelungiri, Gjorgjievski a scăpat singur și a șutat, dar goalkeeper-ul oaspeților a apărat din nou.
Și repriza a doua a fost dominată categoric de echipa noastră, însă oaspeții au reușit să egaleze rapid, în minutul 54, prin Suta, în urma unei centrări a lui Ongenda. În minutul 68, Biliboc i-a pasat lui Korenica, care a șutat de la distanță, dar Anestis a respins în corner. Din cornerul rezultat, executat de Korenica, echipa noastră a avut o nouă șansă, prin Ilie, care a trimis cu capul spre poartă, dar Suta a scos de pe linia porții. Două minute mai târziu, Fică a șutat din interiorul careului, dar portarul oaspeților a fost din nou pe fază și a respins. În minutul 75, Nkololo i-a pasat bine lui Louis, dar nici el nu a reușit să îl învingă pe Anestis. În minutul 79, Bosec a centrat foarte bine în careu, iar Korenica a finalizat spectaculos, din voleu și a reușit să înscrie. În minutul 83, Ongenda a centrat din lateral, iar Mailat a reușit să înscrie cu capul și a restabilit egalitatea. În minutul 86, Louis a scăpat singur și i-a pasat lui Bosec, dar Anestis a reușit să apere din nou, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 3-3.
Echipa de start: Micai, Abeid (83’ Camora), Ilie, Sinyan, Bosec, Keita, Emerllahu (61’ Fică), Korenica, Cordea (62’ Nkololo), Biliboc (83’ Sfait), Gjorgjievski (61’ Louis)
Rezerve: Gal, Kun, Camora, Bolgado, Perianu, Fică, Deac, Nkololo, Postolachi, Louis, Sfait, Badamosi
