CFR Cluj a pierdut, scor 0-1 (0-0), acasă cu FC Botoșani, într-un meci contând pentru etapa a 5-a a Superligii.
CFR Cluj a dominat prima repriză a jocului. Bordeianu putea deschide scorul în minutul 19, însă Pap a respins cu dificultate șutul său din interiorul careului. La faza imediat următoare, Deac i-a așezat mingea lui Hoban, care a șutat din prima, dar portarul a reținut. În minutul 20, Malele, noul nostru atacant, a scăpat singur cu portarul oaspeților, însă acesta a respins. După o eroare în apărarea noastră, Botoșaniul a deschis scorul la singura ocazie a primei reprize prin Camara. În minutul 36, Hoban a prelungit până la Muhar în urma unui corner, care a trimis cu capul peste poartă. Înainte de pauză, Malele a intrat în careu și a întoars pentru Bordeianu, care a șutat, dar mingea a fost deviată în corner.
După startul reprizei secunde, Hoban a semnat o nouă ocazie de gol pentru CFR. În minutul 68, Petrila a centrat din corner, Păun a trimis cu capul, dar mingea a căzut pe transversală. În minutul 71, Sava a avut o intervenție foarte bună la centrarea lui Camara. Păun a lovit din nou bara porții, de data aceasta cu un șut frumos din marginea careului. Portarul nostru a avut din nou o intervenție bună la șutul din afara careului reușit de Camara. În prelungiri, Buș a avut șansa egalării, însă mingea trimisă de atacantul nostru din întoarcere a trecut peste poartă, iar partida s-a încheiat cu victoria Botoșaniului, 0-1.
Pentru CFR Cluj urmează meciul cu NK Maribor din deplasare, de joi, 18 august, de la ora României 21:15.
Echipa de start: Sava, Braun, Kolinger, Burcă (46′ Yuri), Brucic, Muhar, Bordeianu (62′ Păun), Hoban (70′ Jefte), Deac, Roger (46′ Petrila), Malele (82′ Buș)
Rezerve: Bălgrădean, Bălan, Itu, Birligea
Hai CFR!