CFR Cluj 3 – 2 Astra Giurgiu
Pentru cei care nu au văzut partida din această seară, putem spune cu mâna pe inimă, ați ratat partida sezonului din Liga 1 Orange! Meciul împotriva campioanei nu putea fi decât spectaculos, așa cum era el anunțat prin prisma precedentelor întâlniri.
După golul lui Ioniță din minutul 3 al partidei, lucrurile păreau a merge în altă direcție. Tiago primise și el galben încă din minutul 8 și nervozitatea deja începea să crească printre jucători. Însă în minutul 15, Adiță Păun obține egalarea, iar jocul a început să încline pentru noi. Ocaziile s-au intensificat la poarta giurgiuvenilor și un nou gol în dreptul nostru părea inevitabil. Acesta a venit în primul minut de prelungire a reprizei, prin Cipri Deac, care a ridicat un întreg stadion în picioare! De notat că în minutul 26 portarul oaspeților, Silviu Lung Jr. a fost lovit cu mingea în figură de către Omrani, iar acesta a fost dus cu ambulanța de pe teren. Sperăm ca Silviu să își revină în cel mai scurt timp și îi dorim multă sănătate.
Cea de-a doua repriză a curs în aceeași direcție, spre poarta apărată de către Iliev, care a încasat un nou gol, de la Omrani, în minutul 72. Doar câteva minute mai târziu, același Omrani a obținut o lovitură de pedeapsă, iar Liviu Antal a ratat ocazia desprinderii decisive. Pe final, Astra a reușit să reducă din diferență în min 90, prin Săpunaru, iar un Mincă într-o formă de zile mari a salvat victoria în ultimul minut al prelungirilor, scoțând o lovitură liberă pe care scria gol.
Hai CFR!!!
CFR Cluj:
Minca – Tiago (Peteleu ’46), Larie, Muresan, Camora – Nascimento (Antal ’68), Gomelt – Deac, Paun, Nouvier – Omrani (Bud ’79)
Rezerve: Marc, Peteleu, Horj, Rus, Antal, Juan Carlos, Bud
Antrenor: Vasile Miriuta
Astra Giurgiu:
Lung Jr. (Iliev ’26) – Stan (Florea ’73), Sapunaru, Fabricio, Maranhao – Seto, Lovin – Ionita, Budescu, Teixeira (Belu-Iordache ’43) – Niculae
Rezerve: Iliev, Boubacar, Oros, Pitian, Florea, Belu-Iordache, Bus
Antrenor: Marius Sumudica