CFR Cluj a remizat, scor 1-1, în Gruia, împotriva celor de la FC Rapid, în ultima etapă a grupelor Cupei României, rezultat care ne-a asigurat calificarea în sferturile competiției!
Prima repriză a fost una echilibrată, fără prea multe ocazii. Oaspeții au avut o șansă de a marca în minutul 6, când Dobre a șutat de la distanță, dar a trimis mult pe lângă. În minutul 30, Muhar a trimis din afara careului, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 45, același Muhar a centrat, Ciobotariu a deviat pe spate, iar mingea a ajuns la Korenica, care a șutat, însă a trimis pe lângă poartă.
Repriza secundă a fost și ea echilibrată, însă cu mai multe faze de poartă. În minutul 50, Fică i-a pasat lui Muhar, care a șutat de la distanță, dar mingea a trecut pe lângă poarta oaspeților. În minutul 65, Biliboc i-a trimis lui Alibek în mijlocul careului, atacantul nostru a fost faultat de Hromada, iar echipa noastră a obținut un penalty. Korenica a executat frumos lovitura de la 11 metri și a deschis scorul. În minutul 77, Dobre a centrat în careu, iar Talisson a trimis cu capul, dar mingea a trecut peste poartă. La faza următoare, Korenica i-a pasat bine lui Biliboc, care a scăpat spre poartă, dar a trimis peste. În minutul 88, Ciobotariu a centrat în careu, Dobre a reluat cu capul, mingea s-a lovit de Pașcanu și a intrat în poartă, iar oaspeții au restabilit egalitatea pe tabelă. În prelungirile partidei, Moruțan a executat un corner, iar Ciobotariu a trimis cu capul, dar mingea a trecut pe lângă poarta apărată de Popa. Partida s-a încheiat cu scor egal, 1-1, iar formația noastră s-a calificat mai departe, în sferturile Cupei României!
Echipa de start: Popa, Camora, Huja, Masic, Kun, Keita, Muhar, Zahovic (61′ Biliboc), Fică (86′ Sinyan), Korenica, Alibek (86′ Slimani)
Rezerve: Vâlceanu, Ilie, Sinyan, Braun, Perianu, Deac, Crișan, Biliboc, Slimani
Antrenor: Daniel Pancu
HAI CFR!
