FC CFR 1907 Cluj anunţă startul procedurii de acreditare pentru sezonul competitional Liga 1 2018/2019. Instituțiile media/jurnaliştii care doresc să se acrediteze la partidele echipei noastre de pe teren propriu trebuie să trimită solicitările nominale la adresa de e-mail oana.sabau@cfr1907.ro. Cei interesati sunt rugati să trimită, numărul de telefon, funcţia şi instutiţia pe care o reprezintă. De asemenea, se va transmite o fotografie tip buletin și o poză/scan cu legitimația de presă.
Procesul de acreditare se va încheia în data de 16.07.2018, ora 12.00, iar solicitările sosite după termenul menționat nu vor fi luate în calcul. În limita locurilor disponibile la masa presei, clubul CFR 1907 Cluj își rezervă dreptul de a refuza parţial sau total unele solicitari de acreditare.
Acreditările eliberate pentru sezonul competitional Liga 1 2018/2019 sunt valabile și pentru Turul 2 și Turul 3 Preliminar al Champions League/Europa League.
Având în vedere noile reglementări cu privire la protecția datelor cu caracter personal, introduse de Regulamentul UE 2016/679, ce reprezintă baza legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a protecției acestora, aplicabile de la data de 25 mai 2018, dorim să consolidăm angajamentul nostru pentru transparența și legalitatea cu care operăm datele cu caracter personal, pe care ni le încredintati. Colectarea datelor cu caracter personal va fi efectuată pentru procesul de acreditare, pentru eliberarea legitimațiilor care asigură accesul la meciurile echipei CFR 1907 Cluj și pentru informarea asupra tuturor acțiunilor de presă pe care echipa CFR 1907 Cluj le va avea de azi înainte.
Vă mulţumim!