ACREDITĂRI MEDIA PENTRU MECIUL CFR CLUJ – ACADEMICA CLINCENI

15-apr.-2021 00:29

Jurnaliștii care doresc să se acrediteze la meciul CFR 1907 Cluj – Academica Clinceni din data de 18 aprilie 2021, ora 18:30, trebuie să trimită o solicitare în acest sens pe adresa de e-mail acreditaremedia@cfr1907.ro până vineri, 16 aprilie, ora 14:00. Cererile trebuie să conțină obligatoriu numele și prenumele dumneavoastră, instituția media pe care o reprezentați, tipul de acreditare dorit (masa presei sau foto) și o copie scanată după legitimația de presă valabilă pentru anul 2021.

În conformitate cu protocolul de organizare a meciurilor oficiale, emis de către Federația Română de Fotbal (FRF) și actualizat în aprilie 2021, facem următoarele precizări:

  1. Acreditările la meci pentru competiția CASA LIGA 1 în perioada de restricții sunt limitate la un total de maxim 20 persoane (o acreditare pentru o persoană).
  2. Se acordă un număr maxim total de 20 acreditări la masa presei și 16 acreditări foto.
  3. Depunerea unei cereri de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării. Clubul decide cu privire la acordarea unei acreditări.

Aici găsiți Anexa la Regulamentul Media ➡️ Anexa Regulament Media

Aici găsiți Protocolul desfășurare competiții – sezon 2020-2021 ➡️ Protocol Liga 1 2020-21

Vă mulțumim!