⚽ Pasiunea juniorilor nu are culoare, nu are rivalități și nici nume. E doar emoția pe care o simt de fiecare dată când pășesc pe teren, având un țel categoric: să fie cei mai buni! 🔝
🫡 Misiunea și datoria noastră au fost la fel de categorice de-a lungul timpului: să le oferim tuturor celor care iubesc acest sport un sprijin constant, înțelegere permanentă și răbdare fără limite. Pentru că doar așa putem menține aprinsă pasiunea lor: prin pasiunea noastră de a-i vedea mari, realizați și împliniți! 🤗
📣 Suntem mândri și onorați să vă anunțăm că, începând de astăzi, Academia de Fotbal Luceafărul ni se alătură printr-un parteneriat strategic, luptând împreună pentru a construi cea mai puternică Academie din Transilvania! 💪🏻
🤝🏻 Bazându-ne pe valorile și principiile comune, dar și pe fotbaliștii crescuți în cadrul ambelor academii care au reușit să ducă acest sport la rang de artă atât în țară, cât și în străinătate, avem certitudinea că viitorul micilor Campioni se află în mâini bune, unite acum de aceeași dorință: performanța! ✨