CFR Cluj 0 – 0 CSMS Iasi
Astăzi s-a jucat prima etapă din returul Play-Out-ului Ligii 1 Orange, iar echipa noastră a jucat un nou meci important în bilanțul clasamentului împotriva celor de la CSMS Iași, adversarul nostru pentru a șasea oară în acest sezon competițional. Băieții noștri au început bine partida, prima parte a meciului fiind una foarte echilibrată, cu ocazii la ambele porți. Am trecut în repetate rânduri pe lângă deschiderea scorului, cel mai aproape am fost prin ocazia lui Vitor Bruno din min. 40. În minutele de prelungire Iașiul a avut cea mai mare ocazie a reprizei, după ce la o minge plouată în careul nostru, Tiago Lopes a deviat mingea în transversala porții lui Marc.
Repriza a doua a început tot cu ocaziile băieților noștri, intrarea lui Bud la pauză în locul lui Gomelt aducând un plus de prospețime în atac. Bud a fost și cel care a trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 49. Jocul a continuat extrem de echilibrat, un joc de posesie, Iașiul având prima lor mare ocazie în min. 73, când Marc a scos excelent un șut. Același Marc a avut o intervenție extraordinară la un contra-atac surprinzător al moldovenilor și a salvat echipa pentru a doua oară în doar două minute. Imediat faza următoare și Lopez a trecut pe lângă deschiderea scorului la o minge trimisă în careu de Petrucci. Până la final, acesta a rămas jocul, același joc echilibrat, însă cu multe întreruperi, iar acesta a fost și scorul final, un 0-0 care menține ambele echipe în joc pentru primul loc din Play-Out.
Un joc echilibrat în această seară, însă cu prea multe întreruperi. Un 0-0 care ține ambele echipe în frunte, cel puțin până la meciul craiovenilor din această etapă. Moldovenii veneau după două jocuri nule, acesta fiind al treilea pentru ei, iar pentru noi era necesară victoria. În aceste patru meciuri acasă avem rezultate bune, iar acum toată atenția trebuie orientată către următorul meci cu ACS Poli.
Hai CFR!!!
CFR Cluj:
Marc – Camora, Goian, Larie, Tiago – Gomelt (Bud ’46), Ruiz, Petrucci – Bruno (Nascimento ’71), Jakolis (Nouvier ’63), Cristian
Rezerve: Vatca, Muresan, Coelho, Negrut, Nascimento, Bud, Nouvier
CSMS Iasi:
Grahovac – Voicu, Ciuca, Frasinescu, Tiganasu (Badic ’58) – Bole, Cretu, Mitic, Llullaku (Viveiros ’67) – Cristea, Golubovic
Rezerve: Caparco, Onduku, Badic, Piccioni, Saric, Bosoi, Viveiros