VICTORIE ÎN PRIMUL AMICAL AL VERII

02-iul.-2026 20:32

CFR Cluj a câștigat, scor 2-1, împotriva formației din Azerbaijan, Neftchi Baku, în prima partidă de verificare a cantonamentului din Slovenia.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Azerii au avut prima șansă, prin Shtohrin, care a trimis cu capul peste poartă. Echipa noastră a dat replica în minutul 10, după ce Korenica a șutat în forță de la distanță, dar mingea a trecut peste poartă. Două minute mai târziu, Perianu a șutat și el de la distanță, dar mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 33, Shtohrin a avut o nouă șansă, dar a trimis pe lângă poarta apărată de Moreira.

Și repriza secundă a fost una echilibrată. În minutul 59, echipa noastră a deschis scorul după ce Păun a centrat perfect din lovitură liberă, iar Muhar a reușit să înscrie. În minutul 74, Rocha a avansat bine și i-a trimis lui Sfait, care a driblat un adversar și a șutat, însă portarul advers a reușit să rețină mingea. Trei minute mai târziu, Sirnov a șutat din marginea careului, dar Gal a reușit o paradă bună. În minutul 79, Sfait i-a pasat lui Matei în mijlocul careului, iar tânărul nostru jucător a reușit să înscrie primul său gol la nivel de seniori pentru CFR Cluj și a dublat avantajul de pe tabelă. În minutul 83, azerii au scăpat pe atac în superioritate numerică, iar Sambu a reușit să marcheze. În primul minut de prelungiri, mingea a ajuns la Sfait, acesta a șutat în forță, dar mingea a fost respinsă în corner.

Echipa din prima repriză: Moreira (36’ Valceanu), Camora, Djokovic, Sade, Kun, Fică, Perianu, Korenica, Cordea, Biliboc, Zahovic

Echipa din repriza secundă: Vâlceanu (61’ Gal), Rocha, Huja, Abeid (80’ Miclăuș), Gligor, Ziblim, Muhar, Păun, Matei, Sfait, Andronache (80’ Sula)

Antrenor: Antonio Folha

HAI CFR!