UNIVERSITATEA CRAIOVA – CFR CLUJ 1-0

03-dec.-2023 00:23

CFR Cluj a pierdut, scor 0-1, în deplasare cu Universitatea Craiova, în a 18-a etapă a Superligii.

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. În minutul 27, gazdele au avut prima ocazie a partidei prin Mitriță, care a trimis puternic din lovitură liberă, dar portarul nostru a respins balonul peste transversală. Trei minute mai târziu, decarul nostru, aflat în afara careului, a șutat puternic din lovitură liberă, dar Popescu a respins în corner. În minutul 35, Mitriță a primit balonul în careu, a șutat de la colțul scurt, dar Kresic a respins balonul în corner. În prelungirile primei reprize, în minutul 45+1, Avounou a întors pentru Tachtsidis, care a șutat puternic de la aproximativ 30 de metri, dar mingea a lovit bara transversală.

Prima ocazie a reprizei secunde i-a aparținut lui Kresic, care a trecut extrem de aproape pe lângă o minge, la numai 3 metri de poartă, după o deviere a lui Matei Ilie. În minutul 65, Avounou a șutat spre poartă din interiorul careului, balonul a fost blocat și a ajuns în posesia lui Tachtsidis, care a șutat, dar mingea a lovit din nou transversala. În minutul 72, ajutat de pasa lui Tachtsidis, același Avounou a trimis de la aproximativ 11 metri și a reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pentru offside. În minutul 82, după centrarea lui Camora, Tachtsidis a șutat din prima din interiorul careului, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor. În minutul 90, Roguljic a scos în careu pentru Koljic, care a trimis puternic și a reușit să înscrie, stabilind scorul final al partidei. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0.

Echipa de start: Sava, Camora (C), Ilie, Kresic, Mogoș, Muhar, Tachtsidis, Avounou (72′ Cvek), Deac (76′ Otele), Krasniqi (66′ Fică), Juricic (66′ Bîrligea)

Rezerve: Hindrich, Morgan, Boben, Cvek, Filip, Fică, Mihai, Otele, Bîrligea

Antrenor: Andrea Mandorlini

Hai CFR!