Un gol de trei puncte la Giurgiu | Astra Giurgiu 0 – 1 CFR Cluj

22-Apr-2017 19:00

Astra Giurgiu 0 – 1 CFR Cluj

A patra partidă în compania campioanei Astra Giurgiu în acest sezon, a patra victorie! După trei partide fără gol, de la deplasarea împotriva Craiovei, în această după-amiază băieții noștri au reușit un joc excelent, cu un rezultat bun la Giurgiu. Trei puncte care sunt importante în lupta pentru o poziție cât mai bună în clasamentul final al Play-Off-ului Ligii 1 Orange.

Prima repriză a aparținut în mare măsură gazdelor, care și-au creat ocazii la poarta apărată de Marc, însă portarul nostru a reușit câteva intervenții importante și a închis buturile. În dreptul nostru trecem o ocazie foarte mare a lui Păun, care nu a reușit să trimită mingea de jos, din 6m, decât în brațele lui Iliev.

Cea de-a doua repriză a consemnat primele ocazii mari la poarta noastră, însă jocul pe contre a fost decisiv după pauză, când căpitanul nostru din această partidă, Cipri Deac, a reușit deschiderea scorului cu un șut plasat pe colțul lung. Era minutul 51, iar din acel moment, aducerea celor trei puncte la Cluj depindea doar de noi. Echipa a făcut un joc excelent, iar acesta a fost scorul final. Trei puncte foarte importante, iar finalul de sezon devine din ce in ce mai interesant.

Hai dragă CFR! Luptăm până la final!

Astra Giurgiu:

Iliev – Moise, Oros, Alves, Nicoara (Junior Morais ’46) – Lovin, Boubacar – Ionita, Florea, Teixeira (Sapunaru ’56) – Bus (Seto ’38)

Rezerve: Bosneag, Balaure, Fabricio, Junior Morais, Pitian, Sapunaru, Seto

Antrenor: Marius Sumudica

CFR Cluj:

Marc – Tiago, Larie, Horj, Peteleu – Deac, Gomelt, Rus – Omrani (Bud ’77), Paun (Nascimento ’58) – Roman (Sorsa ’46)

Rezerve: Vatca, Muresan, Sorsa, Sirbu, Juan Carlos, Nascimento, Bud

Antrenor: Vasile Miriuta