SUNTEM ÎN PRIMĂVARA EUROPEANĂ!

03-nov.-2022 23:30

Campionii României au învins Ballkani cu 1-0, încheie grupa G pe locul 2 și vor evolua în play-off-ul eliminatoriu pentru calificarea în 16-imile Conference League!

Yeboah a avut prima ocazie a partidei. A primit mingea în centrul careului, a șutat spre colțul lung, dar mingea a fost deviată în corner. CFR Cluj a deschis scorul în minutul 17 prin Boateng, în urma unei faze fixe. În minutul 33, echipa noastră a primit penalty după un fault asupra lui Malele, iar Ciprian Deac a ratat de două ori de la punctul cu var, după ce arbitrul a decis repetarea loviturii.

Prima ocazie mare din repriza a doua a aparținut tot echipei noastre. Ciprian Deac a executat o lovitură liberă din partea stângă, iar Andrei Burcă a trimis mingea cu capul, însă portarul adversarilor a respins la limită. Oaspeții au avut prima ocazie importantă în minutul 70, când Kuc a șutat puternic din afara careului, dar Scuffet a respins excelent mingea în corner, iar partida s-a încheiat cu victoria echipei noastre și cu o calificare extrem de importantă în Primăvara Europeană.

În play-off-ul eliminatoriu pentru calificarea în 8-imile Conference League vom întâlni una din echipele clasate pe locul 3 în grupele Europa League. Tragerea la sorți va avea loc luni, 7 noiembrie, iar cele două meciuri se vor disputa în 16 februarie și 23 februarie. 

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Braun – Deac (66′ Petrila), Boateng, Muhar, Roger – Yeboah, Malele (81′ Janga)
Rezerve: Gal, Bălgrădean – Brucic, Billong, Mistrati, Hoban, Kolinger, Bordeianu, Cvek / Antrenor: Dan Petrescu

Hai CFR!