SUNTEM CALIFICAȚI ÎN SFERTURILE CUPEI ROMÂNIEI!

06-dec.-2023 22:48

CFR Cluj a remizat, scor 0-0, cu Rapid București, în a treia etapă din Cupa României și s-a calificat în sferturile competiției!

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. În minutul 24, Braun a centrat de la marginea careului pentru Borja Valle, care a șutat din fața porții, dar Sava a reușit să respingă. Balonul respins a ajuns la Papeau, care a trimis puternic cu stângul, dar portarul nostru a avut din nou o intervenție excelentă și a respins. În minutul 38, după un corner executat de Deac, Bîrligea a deviat balonul pentru Ilie, care a șutat din interiorul careului, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Moldovan.

În a doua repriză, în minutul 63, gazdele au avut o nouă ocazie prin Ioniță, care a primit balonul la marginea careului și a șutat puternic cu stângul, dar mingea a lovit doar plasa laterală. În minutul 69, după centrarea lui Papeau, Funsho a trimis din apropierea punctului cu var, dar Sava a avut o paradă perfectă și a respins. Partida s-a încheiat la egalitate, scor final 0-0, dar punctul obținut în Giulești ne-a asigurat calificarea în sferturile Cupei României!

Ne reîntoarcem calificați în Gruia iar duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00, întâlnim FCSB în a 19-a etapă din Superligă! Puteți achiziționa bilete online de aici: https://bit.ly/BileteCFRFCSB

Echipa de start: Sava, Mogoș, Ilie, Kresic, Camora (C), Tachtsidis, Muhar, Deac, Avounou, Bîrligea, Krasniqi

Rezerve: Hindrich, Morgan, Boben, Cvek, Juricic, Mihai, Fică, Filip, Guigui

Antrenor: Andrea Mandorlini

Hai CFR!