Pentru accesul în stadion, jurnaliștii trebuie să aibă asupra lor legitimația de presă sau actul de identitate.
Informatii generale:
FC CFR 1907 Cluj S.A. va emite acreditări în limita locurilor disponibile la masa presei. În consecință, în măsura în care numărul cererilor de acreditare depășește numărul locurilor disponibile la masa presei, clubul CFR 1907 Cluj își rezervă dreptul de a refuza unele solicitări de acreditare. De asemenea, în cazul în care condițiile necesare acreditării menționate mai sus nu sunt întrunite cumulativ, solicitarea va fi respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor de acreditare.
Jurnaliștii acreditați sunt obligați să se respecte regulile de acces în stadion pe durata derulării evenimentelor sportive precum și prevederile Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. În caz contrar, clubul își rezerva dreptul de a le retrage acreditarea.
Folosirea legitimației de acreditare este condiționată de deținerea de către jurnalist a calității de delegat al instituției media care a solicitat acreditarea.
În cazul în care FRF, Ministerul Sănătății sau orice altă instituție a statului vor emite acte normative prin care vor restricționa sau limita accesul reprezentanților presei la competițiile sportive, acreditarea pe întreg sezonul 2023-2024 se suspendă în condițiile prevăzute de respectivele acte normative.
În situația în care unul dintre jurnaliștii acreditați își va înceta activitatea la instituția mass-media în numele căreia a obținut acreditarea, reprezentanții instituției sunt obligați să ne comunice acest lucru în scris. În această situație încetează de drept efectele acreditării, persoana a cărei activitate la instituția de presă a încetat, nemaiavând dreptul de a folosi legitimația de acreditare ce i-a fost emisă. In măsura în care este interesată de delegarea unui alt jurnalist, instituția media în cauză va desemna și va comunica în scris clubului datele noului delegat în vederea eliberării de către club a unei noi legitimații.
Legitimația nu este transmisibilă și asigură accesul în stadion în spațiile destinate presei în mod exclusiv titularului acesteia. În cazul pierderii legitimației, jurnalistul acreditat are obligația de a informa de îndată clubul în scris (prin e-mail) cu privire la această stare de fapt. Orice încercare de transmitere a legitimației unei alte persoane sau de a introduce în stadion, alături de titular o altă persoană (persoană care nu este acreditată) folosindu-se în acest scop de legitimația de acreditare, reprezintă abateri care vor atrage ca sancțiune retragerea de către club a acreditării.
De asemenea, cu excepția deținătorilor de drepturi TV, dorim să reamintim faptul că nicio altă instituție media/jurnalist freelancer nu poate filma în incinta stadionului, cu excepția conferinței de presă post-meci și a interviurilor din zona mixtă.
Vă mulţumim și vă așteptăm!