START CU DREPTUL ÎN 2021!

14-ian.-2021 23:13

Echipa noastră a început perfect anul 2021 cu o victorie împotriva celor de la Academica Clinceni, scor 3-1, după golurile reușite de Costache, Deac și Debeljuh!

CFR Cluj a deschis scorul în minutul 15 prin Costache! Vojtus i-a pasat lui Costache, cel care a driblat scurt și a marcat cu un șut din întoarcere din marginea careului de 16 m. Imediat după startul reprizei secunde, Deac a luat o acțiune pe cont propriu după o combinație cu Păun și a înscris un euro-gol de la distanță. Academica Clinceni a redus din diferență prin Chandarov în minutul 84. Debeljuh a stabilit scorul final al partidei în prelungirile partidei. Primul meci din 2021 s-a încheiat cu victoria echipei noastre, 3-1.

În următoarea partidă, CFR se va duela cu Sepsi OSK, duminică, 17 ianuarie, de la ora 16.45!


Echipa de start: Bălgrădean – Susic (Manea 83′), Burcă, Ciobotariu, Camora (cpt) – Deac (Itu 83′), Djokovic, Păun – Pereira (Chipciu 77′), Vojtus (Soares 65′), Costache (Debeljuh 76′)

Rezerve: Sandomierski – Ben Youssef, Carnat, Hoban

Hai CFR!