REMIZĂ ÎN PRIMUL MECI AL SEZONULUI

06-iul.-2022 04:20

CFR Cluj a remizat, scor 0-0, în deplasare cu FC Pyunik, într-un meci contând pentru turul 1 preliminar UEFA Champions League.

CFR a dominat clar prima repriză, iar prima ocazie a avut-o Vito în minutul 4, când a șutat din întoarcere, însă portarul gazdelor a scos de lângă bară. În minutul 18, Roger a șutat tare, iar goalkeeperul gazdele a boxat din vinclu. În ultimul minut al primei reprize, Camora a repus de la margine, mingea a ajuns la Deac, care a tras tare, dar Juninho s-a opus.

În minutul 73, CFR a avut cea mai mare ocazie a meciului. Kolinger a recentrat în careu, iar Debeljuh a reluat spectaculos spre poarta din foarfecă, însă mingea a lovita transversala. Intrat în repriza a doua, Jefte a ratat și el o ocazie importanta în minutul 84, dar partida s-a încheiat la egalitate, 0-0. Calificarea se joacă în Gruia, miercurea viitoare de la ora 21:30!

Echipa de start: Bălgrădean – Manea, Burcă, Kolinger, Camora (c) – Roger (82’ Petrila), Boateng (82’ Bordeianu), Cvek – Vito (64’ Betancor), Debeljuh (92’ Dugandzic), Deac (92’ Păun)

Rezerve: Sava, Brucic, Graovac, Yeboah, Yuri, Braun, Muhar

Hai CFR!