REMIZĂ ÎN BĂNIE

06-feb.-2022 00:15

CFR Cluj a remizat, scor 1-1 (0-1), cu Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa 24.

Echipa noastră a început în forță prima repriză, iar în minutul 9, cu un șut din interiorul careului, Omrani a lovit bara. După câteva minute, Petrila a reușit să deschidă scorul pe Ion Oblemenco. Debeljuh a combinat cu Bordeianu, a încercat să șuteze, dar din blocajul apărătorilor mingea a ajuns la Petrila care a înscris cu o super execuție din afara careului. În minutul 43, Omrani a executat foarte bine o lovitură liberă, iar minge a trecut puțin pe lângă poarta lui Pigliacelli.

Gazdele au avut primele ocazii ale reprizei secunde. În minutul 50, Bălgădean a respins perfect mingea trimisă cu capul de Crețu, iar un minut mai târziu, Camora a respins de pe linia porții mingea trimisă de Papp. În minutul 85′, Camora a oprit un atac al gazdelor și a văzut cel de-al doilea galben, respectiv cartonașul roșu. O intervenție salvatoare de pe linia porții a avut și Manea, în minutul 86, la șutul lui Markovic.  În ultimul minut al prelungirilor, după două intervenții bune ale lui Bălgrădean, Gustavo a trimis în poartă din apropiere și a stabilit scorul final, 1-1. Înainte de fluierul final, Bălgrădean a fost eliminat și el de centralul Hațegan.

Pentru echipa noastră urmează meciul cu UTA Arad de marți, 8 februarie, ora 17:30, din Gruia.

Bilete pentru această partidă găsiți aici: https://www.bilete.ro/cfr-1907-cluj-uta-arad-casa-liga-1/

Echipa de start: Bălgrădean – Manea, Burcă, Graovac, Camora (c) – Deac (87′ Cestor), Boateng, Bordeianu (63′ Chipciu)- Omrani (63′ Sacko), Debeljuh (79′ Buș), Petrila (87′ Birligea) / Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: Otto, Ștefan, Itu, Neguț

Hai CFR!