REMIZĂ ÎN AMICALUL CU FC HERMANNSTADT

27-mart.-2023 19:50

CFR Cluj a remizat, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, într-o partidă de verificare disputată astăzi la Cluj-Napoca.

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului, iar cea mai mare ocazie a avut-o echipa noastră. Bordeianu a centrat în careu, Țîru a reluat cu capul, dar portarul sibienilor a reușit să respingă balonul.

Echipa oaspete a deschis scorul în minutul 54, prin Petrișor Petrescu, direct din lovitură liberă. În minutul 60, Braun l-a angajat în adâncime pe Maglica iar acesta a adus egalarea pentru echipa noastră. Zece minute mai târziu, același Braun a deviat pe spate însă șutul lui Maglica a fost pe direcția portarului, acesta din urmă reușind să rețină. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar pentru echipa noastră urmează meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, în a doua etapă a play-off-ului Superligii.

Echipa din prima repriză: Scuffet, Hoban, Billong, Țîru, Peteleu, Muhar, Braun, Bordeianu, Cvek, Fica, Maglica

Echipa din repriza a doua: Bălgrădean (Pînzariu), Hoban, Billong (Kolinger), Țîru (Yuri), Peteleu, Boateng (Razak), Braun, Filip, Cvek, Fica, Maglica

Antrenor: Dan Petrescu

Hai CFR!