O SEARA MINUNATA! CFR CLUJ – FC VIITORUL 3-1

29-apr.-2019 23:18

Echipa noastră a câștigat cu 3-1 meciul cu FC Viitorul, după un meci extraordinar făcut de băieți în fața unui public numeros, care i-a încurajat din minutul 1 până la final.

CFR Cluj a început în ofensivă partida, iar Deac și Costache au șutat periculos spre poarta lui Cojocaru, însă fără a modifica tabela. Pe fondul unui joc bun al CFR-ului, Viitorul a deschis scorul prin Rivaldinho, în urma unui contraatac. După câteva minute, Culio a șutat și el din interiorul careului, însă mingea a ajuns direct în brațele lui Cojocaru. Omrani a fost aproape de egalare în prelungirile primei reprize, însă a trimis cu călcâiul pe lângă poarta oaspeților.

În startul primei reprize, Manea a scos o minge de pe linia porții la un șut cu latul al lui Rivaldinho, iar apoi echipa noastră a preluat controlul jocului. După 10 minute, Camora a reușit egalarea. Căpitanul CFR-ului a șutat în cross din afara careului și a restabilit egalitatea pe tabelă. În minutul 66, CFR a primit penalty, după un fault comis de Ghiță asupra lui Omrani, iar Culio a transformat de la punctul cu var. Vinicius a stabilit scorul final al partidei, 3-1, marcând cu capul în urma unei faze fixe.

Băieții noștri au obținut o nouă victorie importantă în Liga 1 și își păstrează distanța de 5 puncte față de principala urmăritoare, FCSB.

Vă mulțumim pentru susținerea din această seară! Voi, suporterii CFR-iști ați fost la înălțime, iar fără încurajările voastre era dificil să revenim și să câștigăm!

Mai avem 3 finale! Împreună suntem mai puternici!


CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Boli, Camora – Djokovic (82’ Mureșan), Bordeianu, Culio – Deac (84’ Moutinho), Omrani, Costache (64’ Păun)

Rezerve: Jesus F. – Peteleu, Itu, Bud

Hai CFR!