NE ÎNTOARCEM VICTORIOȘI ACASĂ

25-apr.-2024 23:06

CFR Cluj a câștigat, scor 0-1, în deplasare cu Universitatea Craiova, în a 6-a etapă din play-off-ul Superligii!

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. În minutul 12, după cornerul executat de Deac, Mogoș a reluat din prima din careu, dar Popescu a reținut. Șapte minute mai târziu, după lovitura de colț executată de decarul nostru, Muhar a reluat cu capul, dar balonul a trecut peste poarta adversă. În minutul 30, din nou după un corner, Mogoș a trimis puternic cu stângul, dar Popescu a intervenit și a respins. În minutul 35, aflat în afara careului, Markovic a șutat puternic, dar portarul nostru a reușit să respingă. Cinci minute mai târziu, același Markovic a trimis cu dreptul din interiorul careului, dar Sava a avut o intervenție excelentă și a respins și de această dată!

În startul reprizei secunde, în minutul 56, Otele i-a pasat lui Tachtsidis, acesta din urmă a trimis peste apărarea adversă, balonul a ajuns la Mogoș, care a trimis puternic cu stângul, dar mingea a trecut peste poarta lui Popescu. În minutul 71, aflat în careu, Tachtsidis a întors pentru Bîrligea, atacantul nostru a șutat de la marginea careului mic și a reușit să deschidă scorul! În minutul 80, Deac a centrat din lovitură liberă, Otele a reluat cu capul, dar balonul a fost respins în corner. În minutul 87, Bancu a centrat în careu, Pyri Soiri a reluat cu capul, dar Sava a avut o intervenție excelentă și a respins de trei ori în mai puțin de două secunde! Partida s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor final 0-1!

Echipa de start: Sava, Camora (C), Kresic, Boben, Mogoș, Keita, Muhar, Tachtsidis (79′ Avounou), Deac (89′ Manea), Otele, Michael (68′ Bîrligea)

Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Manea, Ajeti, Radu, Aussi, Filip, Fică, El Kaddouri, Avounou, Serebe, Bîrligea

Antrenori: Francisc Dican și Ovidiu Hoban

Hai CFR!