CFR Cluj a pierdut, scor 3-1, împotriva celor de la Sepsi OSK, în cea de-a noua etapă a Superligii.
Prima repriză a fost controlată de echipa noastră. În minutul 4, mingea a fost respinsă de apărarea gazdelor și a ajuns la Nalic, care a șutat din afara careului, însă pe lângă poartă. În minutul 10, Nalic i-a pasat frumos lui Cordea, acesta și-a așezat mingea pentru șut și a finalizat superb, în vinclul porții, reușind să deschidă scorul. Echipa noastră a avut o nouă șansă, în minutul 19, când Cordea a centrat bine din corner, însă Braun a trimis peste poartă. În minutul 23, Vianna i-a pasat lui Batzula, care a șutat în forță, peste poartă. În minutul 34, Heras a pătruns în careu și a șutat din unghi, însă Vâlceanu a intervenit bine și a repins mingea. Patru minute mai târziu, Kun a șutat frumos din drop, puțin din afara careului, însă Lazar a reușit să respingă în corner. În minutele de prelungiri ale primei reprize, Braun i-a trimis lui Drazic, atacantul nostru a reușit să se întoarcă spre poartă și a șutat în forță, la colțul scurt, dar mingea a lovit bara transversală.
Gazdele au început mai bine repriza secundă și au restabilit egalitatea pe tebală în minutul 49, după ce Andrei a șutat puternic, iar Cmiljanic a deviat în vinclul porții. Cincisprezece minute mai târziu, mingea a ajuns la Rose, care a șutat în forță din interiorul careului și a reușit să îi ducă pe covăsneni în avantaj. Echipa noastră a început să preseze mai tare, iar în minutul 78, Cordea și-a așezat mingea pe șut și a șutat frumos de la distanță, dar Lazar a respins mingea în bară. În minutul 86, Oteliță i-a pasat lui Heras, iar acesta a reușit să înscrie. În prelungirile partidei, Sfait a centrat bine în careu, dar Drazic nu a reușit să trimită cu destulă forță, iar Lazar a reținut mingea. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1.
Echipa de start: Vâlceanu, Braun, Ignat, Simao, Kun (69’ Buș), Camora, Perianu, Nalic, Cordea, Drazic, Biliboc (69’ Sfait)
Rezerve: Gal, Tordai, Țîrlea, Gelashvili, Kresic, Pantalon, Barrios, Ziblim, Sfait, Omrani, Buș
Antrenor: Marius Șumudică
Hai CFR!

