CFR Cluj a pierdut, scor 2-0, împotriva Universității Craiova în cea de-a treia etapă a play-off-ului Superligii.
Prima repriză a fost una echilibrată. Echipa noastră a avut prima șansă în minutul 11, în urma unui corner executat de Cordea, mingea a ajuns la Keita, care a șutat peste poartă. În minutul 27, Abeid i-a pasat bine lui Biliboc, care a trimis pentru Alibek în fața porții, însă atacantul nostru a șutat puțin pe lângă poartă. În minutul 37, gazdele au avut prima ocazie, după ce Cicâldău a șutat de la distanță, dar Popa a apărat fără probleme. Patru minute mai târziu, Anzor a șutat în forță, de la distanță, dar portarul nostru a deviat mingea în bara transversală. În minutul 44, Korenica i-a pasat bine lui Cordea, care a preluat și a șutat spre poartă, dar Popescu a reușit să respingă în corner.
Repriza secundă a fost începută mai bine de olteni, careu au deschis scorul în minutul 56, în urma unui șut de la distanță al lui Anzor. Cinci minute mai târziu, Al Hamlawi a dublat diferența de pe tabelă printr-o execuție cu capul. În minutul 84, Păun a șutat din marginea careului, dar mingea a trecut pe lângă poartă. În prelungirile partidei, mingea a ajuns la Kamara, care a trimis dintr-un unghi dificil peste poartă. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0.
Echipa de start: Popa, Abeid, Huja (45’ Ilie), Sinyan, Braun, Keita (69’ Fică), Muhar (84’ Kamara), Korenica, Cordea (69’ Păun), Biliboc, Alibek (69’ Zahovic)
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Camora, Kun, Ilie, Djokovic, Deac, Păun, Fică, Sfait, Kamara, Zahovic
Antrenor: Daniel Pancu
HAI CFR!
