ÎNCHEIEM SEZONUL CU O REMIZĂ

23-mai-2025 23:10

CFR Cluj a remizat, scor 1-1, împotriva celor de la FCSB, în ultima etapă a Superligii.

Prima repriză a fost una echilibrată, însă oaspeții au fost primii care au marcat, în primul minut al meciului, prin Stoian, în urma unei centrări de a lui Lixandru. În minutul 19, Kamara a avut o acțiune frumoasă, iar atacantul nostru a șutat, însă Zima a reușit să respingă mingea în corner. În minutul 43, Emerllahu i-a pasat lui Louis, care a șutat frumos de la depărtare, însă mingea a fost deviată în corner.

A doua repriză a fost una bună pentru echipa noastră, deși a evoluat în inferioritate. În minutul 50, Nkololo i-a pasat lui Louis, care a făcut o preluare și a șutat din întoarcere, iar atacantul nostru a reușit să aducă egalitatea pe tabelă. În minutul 61, Popescu i-a pasat lui Gele, care a șutat din unghi, dar a trimis pe lângă poarta apărată de Popa. În minutul 67, Nkololo a executat bine un corner, iar Sinyan a trimis cu capul, însă mingea a trecut peste poarta apărată de Zima. În minutul 73, oaspeții au beneficiat de un penalty, care a fost executat de Popescu, însă Popa a avut o paradă foarte bună și a menținut egalitatea de pe tabelă. Două minute mai târziu, Louis a centrat în careu, iar Nkololo a reluat cu capul, însă mingea a lovit bara. În minutul 85, în urma unei intercepții a lui Sfait, mingea a ajuns în careu, la Louis, care a șutat pe jos, dar portarul oaspeților a reușit o nouă paradă. Meciul s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1.

Echipa de start: Popa, Camora, Sinyan, Ilie, Abeid, Emerllahu (85’ Bolgado), Păun (46’ Fică), Korenica, Deac (46’ Nkololo), Kamara (69’ Sfait), Louis (90’ Postolachi)

Rezerve: Gal, Borbei, Iacob, Barstan, Țîrlea, Bolgado, Panagiotis, Fică, Gligor, Sfait, Nkololo, Postolachi

Antrenor: Dan Petrescu

HAI CFR!