Final de campionat 2015-2016 | Cupa Romaniei in Gruia si pregatim noul sezon

29-mai-2016 19:00

FC Botosani 4 – 0 CFR Cluj

În această ultimă etapă a Play-Out-ului Ligii 1 Orange, gazdele noastre aveau tot interesul să își ia revanșa pentru înfrângerea usturătoare din meciul din Gruia, acel 6-0, în luna aprilie. Din păcate pentru noi, moldovenii au reusit astăzi o victorie categorică, după un joc foarte bun împotriva băieților noștri. Au câștigat ambele reprize cu 2-0, iar acest rezultat ne poziționează la final pe locul 4 în Play-Out. Botoșănenii au punctat prin Ivanovici, min. 15, apoi prin Cabrera în minutul 30, Hadnagy în min. 61 și Popovici în minutul 87.

Privim înainte, după un sezon foarte greu, un sezon pe care l-am încheiat cu o Cupă a României, un al nouălea trofeu în vitrina clubului și ne pregătim pentru un sezon în care țintim mult mai sus și dorim să-ncepem să facem asta prin aducerea celui de-al zecelea trofeu – Supercupa României, în compania Campioanei Astra Giurgiu.

Ați spus cu toții de atâtea ori că veți fi alături de CFR la bine și la greu, iar în acest sezon ați demonstrat-o. Vă mulțumim că ne-ați fost alături la fiecare meci și privim cu încredere că vom reuși mai multe în sezonul care urmează!

Hai CFR!

FC Botosani:

Plesca – Dimitrov, Ngadeu, Miron, Musat – Bordeianu (Casado ’79), Cucu, Cabrera – Ivanovici, Cuedan (Bujor ’54), Hadnagy (Popovici ’70)

Rezerve: Avram, Bujor, Casado, Tomozei, Ichim, Popovici, Plamada

CFR Cluj:

Marc – Lopes, Larie, Goian, Camora – Muresan, Veres (Carter ’32), Petrucci – Cristian Lopez (Negrut ’79), Vitor Bruno, Cristi Bud (Beleck ’46)

Rezerve: Vatca, Horj, Ene, Tinc, Negrut, Carter, Beleck