FC BOTOȘANI – CFR CLUJ 1-0

21-ian.-2024 19:39

CFR Cluj a pierdut, scor 0-1, în deplasare cu FC Botoșani, în a 22-a etapă a Superligii.

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. În minutul 18, Otele a șutat puternic din afara careului, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Ducan. În minutul 33, după pasa aceluiași Otele, Tachtsidis a șutat de la colțul lung, dar portarul gazdelor a reținut. În startul reprizei secunde, în minutul 52, Fulop a pasat pentru Kaprof, acesta a întors, în interiorul careului, pentru Fulop, dar Sava a avut o intervenție bună și a reușit să blocheze. În minutul 64, Benzar a centrat pe jos, balonul a ajuns la Florescu, intrat în careul mic, care a reușit să deschidă scorul. În minutul 79, Ilie a centrat pentru Deac, acesta a reluat cu capul din interiorul careului, dar Ducan a respins. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor final 1-0.

Echipa de start: Sava, Manea (C) (88′ Serebe), Ajeti, Kresic, Ilie, Mamic (75′ El Kaddouri), Muhar (83′ Keita), Tachtsidis, Avounou (75′ Deac), Otele, Bîrligea

Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Boben, Keita, Filip, Fică, Deac, Serebe, Ciubăncan, El Kaddouri

Antrenor: Andrea Mandorlini

Hai CFR!