DEPLASARE ÎN ARMENIA

18-iul.-2026 13:19

Cele mai frumoase momente au fost trăite împreună, alături de voi, așa cum și peste cele mai mari încercări am trecut tot împreună, de fiecare dată.

Ne așteaptă o deplasare lungă, încărcată de emoție, dar una în care știm că ne putem baza pe voi, toți cei care trăiți în acest spirit alb-vișiniu. Suportul, emoția și energia voastră au făcut întotdeauna diferența, astfel că, și de această dată, avem nevoie de voi alături!

Cei care doresc să facă deplasarea în Armenia își pot asigura locul în avionul cu care călătorește și echipa pentru suma de 1000 de euro (suma include zborul dus-întors și biletul la meci; cazarea nu este inclusă). Dincolo de susținerea pe care o vor oferi echipei din tribune, prezența lor va contribui și la diminuarea costurilor acestei deplasări, reprezentând un sprijin pentru club.

Am fost mereu o singură echipă, pe teren și în afara lui. Suntem convinși că și de această dată vom demonstra că forța CFR-ului stă în oamenii care îi sunt alături.

Doritorii sunt rugați să trimită un email la office@cfr1907.ro, menționând și un număr de telefon pentru a putea fi contactați.