COMUNICAT DE PRESA – CFR CLUJ NU NEGOCIAZA CU NICIUN ANTRENOR!

19-feb.-2019 16:59

COMUNICAT DE PRESĂ 

CFR CLUJ NU NEGOCIAZĂ CU NICIUN ANTRENOR. ALIN MINTEUAN ESTE TEHNICIANUL ECHIPEI NOASTRE!

Ca urmare a ultimelor articole apărute în presă cu referire la postul de antrenor al CFR-ului, clubul nostru dorește să facă următoarele precizări:

În acest moment, conducătorii echipei CFR Cluj nu poartă discuții cu niciun tehnician pentru a prelua banca formației noastre. Alin Minteuan este antrenorul echipei și ar putea rămâne pe banca CFR-ului până la finalul sezonului, dacă echipa va fi în grafic pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

În ciuda faptului că rezultatele din ultima perioadă nu au fost cele dorite, vă asigurăm că jucătorii, staff-ul și conducerea vor rămâne uniți, așa cum au fost și până acum. Avem o echipă puternică, suntem pe primul loc în România și avem toată încrederea că CFR Cluj va rămâne în vârful fotbalului românesc.
Informațiile apărute în presă au scopul de a ne discredita, însă vom încerca să răspundem doar pe teren.

Hai CFR!