O decizie punctuală, de natură tehnică, nu va anula niciodată performanțele și importanța unui sportiv.
Puțini jucători se nasc ca el, și puțini ajung să cunoască exact ce înseamnă o carieră sportivă demnă. A muncit fără încetare, și-a depășit orice limită, chiar și când jocul a presupus, inevitabil, și accidentări, și a fost mereu dispus să ajute. Și nu a fost un efort în zadar: Ciprian Deac e jucătorul alături de care am cucerit nu mai puțin de 14 trofee, sportivul care a bifat peste 500 de meciuri în tricoul echipei noastre și profesionistul care a influențat nenumărați tineri să meargă pe acest drum.
O muncă pentru care îi vom fi mereu recunoscători, și nu doar prin vorbe. Ne dorim ca Ciprian Deac să rămână alături de noi, atât cât el își va dori asta, și purtăm deja discuții cu el pentru a-și continua povestea alb-vișinie din postura de membru al staff-ului administrativ. Indiferent de poziția pe care o va ocupa în cadrul clubului nostru, numele său va avea mereu o rezonanță unică, pentru că a muncit neîncetat să ajungă aici.
