COMUNICAT DE PRESĂ

05-dec.-2021 19:46

Ca urmare a ultimelor acuze din mass-media cu privire la deciziile arbitrului central al partidei Chindia Târgoviște – CFR 1907 Cluj și după ce a revăzut și analizat fazele de arbitraj, președintele clubului CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:

Odată cu 1 iulie 2021, au intrat în vigoare noile reglementări din Legile Jocului, mai precis privind “Legea 12 – jucarea mingii cu mâna”, iar membrii comisiei IFAB au constatat că nu fiecare atingere a mingii cu mâna / brațul de către un jucător reprezintă o abatere.

“Jucarea mingii cu mâna în mod accidental, care duce la înscrierea unui gol de către un coechipier sau creează o ocazie de înscriere a unui gol nu va mai fi considerată o abatere.”

În ceea ce privește faza golului echipei noastre, fază la care anterior înscrierii acestui gol mingea a lovit mâna lui Costache, pentru a anula reușita, arbitrul trebuia să constate că fotbalistul echipei noastre a atins în mod deliberat mingea cu mâna, ținând cont de următoarele considerente: distanța de la care a venit mingea (foarte mică în cazul nostru), viteza mingii (mare în cazul nostru), dar și dacă jucătorul duce mâna spre minge (ceea ce nu s-a întâmplat, Costache a încercat să-și retragă mâna în spate pentru a feri mingea).

Dacă totuși faza golului echipei noastre poate naște discuții, un lucru este cert: la faulturile asupra lui Graovac și Omrani, din minutele 8, respectiv 85, echipa noastră a fost privată de două penalty-uri clare. În același timp, suntem convinși că erorile de arbitraj nu au fost comise în mod intenționat, iar introducerea sistemului VAR, pentru care clubul nostru militează de doi ani, va rezolva o parte din aceste greșeli.

Menționăm faptul că acest comunicat nu a venit în contextul de a acuza, dar am simțit nevoia să ne apărăm în urma ultimelor atacuri la adresa noastră.

Cristi Balaj
Președinte CFR Cluj