COMUNICAT DE PRESĂ

21-iul.-2020 14:24

Ca urmare a părerilor exprimate în spațiul public de unul dintre pasagerii zborului Cluj/București cu care și echipa noastră s-a deplasat în capitală, conducerea echipei CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:

Jucătorii și staff-ul tehnic au purtat mască FFP2 pe toată durata deplasării lor de la stadion până la București. Vă asigurăm de faptul că suntem responsabili și că mereu ne-am luat toate măsurile de prevenție în lupta cu acest virus, chiar dacă din păcate el nu ne-a evitat. Am demonstrat asta prin faptul că la primele simptome avute de jucătorul nostru Păun Adrian am solicitat de urgență testarea sa și l-am izolat de restul echipei. Tocmai pentru a proteja pe oricine putea intra în contact cu el. Și noi, toți cei din familia CFR, avem familii, avem copii și evident facem tot posibilul să ne protejăm și să trecem cu bine peste această perioadă grea.

Mai mult, personalul companiei aeriene cu care am călătorit s-a asigurat pe toata durata prezenței în aeronavă că atât delegația clubului nostru, cât și ceilalți participanți la zbor poartă mască. Este, o dată în plus, o dovadă clară a faptului că am respectat regulamentele. Nu știm de ce respectivul pasager a făcut aceste declarații și de ce se folosește de acest moment neplăcut prin care trecem cu toții făcând astfel de declarații publice. Ne revoltă o asemenea atitudine menită să discrediteze clubul pe baza unor simple afirmații, precum și jucătorii și staff-ul, pentru o notorietate iluzorie și lipsită de moralitate. Luăm în considerare acționarea persoanei respective în judecată pentru a dovedi cele declarate.

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în aceste zile și care știu că doar împreună și fără ură vom trece peste evenimentele cu care ne confruntăm în drumul către al treilea titlu consecutiv.

Conducerea clubului CFR 1907 Cluj