COMUNICAT DE PRESA

27-iul.-2018 20:34

Ca urmare a ultimelor articole apărute în presă privind despărțirea de antrenorul Edward Iordănescu, clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări: Jucătorii echipei noastre NU au avut nicio implicare în luarea aceastei decizii, hotărârea fiind luată exclusiv de membrii Consiliului de Administrație. Așa cum bine știți, fotbaliștii echipei noastre, campioni ai României, au câștigat un trofeu alături de Edward Iordănescu și au avut numai cuvinte de laudă pentru fostul tehnician al CFR-ului.

“Iordănescu are jumătate din Simeone și jumătate din Guardiola”, e declarația lui Culio, după Supercupa României, declarație care arată doar aprecieri și stimă pentru Edward Iordănescu, nicidecum rea intenție, așa cum presa a scris.

Jucătorii CFR-ului NU au demis antrenorii din Gruia și nu o vor face niciodată. Doar un grup unit, doar fotbaliști cu caracter pot câștiga trofee, așa cum s-a întâmplat mereu la CFR.