CFR Cluj – UTA Arad 0-0

26-nov.-2023 00:39

CFR Cluj a remizat, scor 0-0, cu UTA Arad, în a 17-a etapă a Superligii.

Prima repriză a aparținut în totalitate echipei noastre. În minutul 13, Avounou a pătruns în careu și a pasat pentru Otele, dar acesta a trimis puțin pe lângă poarta lui Iacob. în minutul 20, Mogoș a centrat în careu, Avounou a reluat cu capul, dar balonul a trecut puțin pe lângă. Un minut mai târziu, Muhar a șutat puternic din afara careului, dar Iacob a reușit să respingă în lateral.

În startul reprizei secunde, în minutul 46, Mogoș a centrat de pe partea dreaptă, Otele a reluat cu capul, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta adversă. În minutul 61, Omondi a avansat în partea stângă și a pasat pentru Căpușă, care a șutat puternic de la colțul scurt, dar balonul a lovit bara laterală, consemnând prima ocazie periculoasă a arădenilor. Un minut mai târziu, Avounou a centrat în careu, Juricic a reluat cu capul, dar Iacob a reușit să rețină.  În minutul 73, Deac a centrat în careu, balonul a fost respins și a ajuns în posesia lui Tachtsidis, care a șutat din prima, dar mingea a lovit bara laterală. Zece minute mai târziu, intrat în careu, Camora a șutat din prima, dar portarul oaspeților a reușit să respingă. În minutul 87, Muhar a trimis puternic de la marginea careului, Iacob a reușit să respingă, balonul a ajuns la Otele, care a pasat pentru Bîrligea, acesta din urmă a reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Partida s-a încheiat la egalitate, scor final 0-0.

Echipa de start: Sava, Mogoș, Ilie, Kresic, Morgan (82′ Camora), Tachtsidis, Muhar, Cvek (56′ Deac), Avounou (70′ Fică), Otele, Juricic (70′ Bîrligea)

Rezerve: Hindrich, Camora, Boben, Filip, Fică, Lucaci, Mihai, Deac, Bîrligea

Antrenor: Andrea Mandorlini

Hai CFR!