CFR CLUJ – SIVASSPOR 0-1

15-sept.-2022 22:22

CFR Cluj a pierdut, scor 0-1 (0-1), acasă cu Sivasspor, într-un meci contând pentru grupa G UEFA Europa Conference League. 

CFR Cluj a avut prima ocazie mare a partidei. După un corner executat de Ciprian Deac, Yeboah a trimis cu capul în bară, mingea a ricoșat la Muhar, care a lovit și el cu capul, însă Charisis a respins de pe linia porții. În minutul 27, oaspeții au primit penalty, după o intervenție a lui Deac asupra lui Angielski, iar Max Gradel a făcut 0-1.

După startul reprizei secunde, Saba a centrat în careu, iar șutul lui Angielski din cinci metri a fost deviat în corner de Yuri. În minutul 63, Manea a fost aproape de egalare, însă șutul său din afara careului a fost respins in extremis. După câteva minute, Păun a centrat periculos în careu, iar Janga a trimis din apropierea porții puțin pe lângă. În minutul 78, Malele a avut și el o șansă bună de gol, însă a fost dezechilibrat și a trimis pe lângă poartă din interiorul careului. Oaspeții au avut și ei o șansă, în minutul 81, când Angielski a trimis periculos din unghi, însă mingea a mers pe lângă poartă, iar partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, 0-1.

Echipa de start: Scuffet – Manea (Braun 78′), Burcă, Yuri, Camora – Deac (Bordeianu 56′), Boateng (Buș 78′), Muhar – Yeboah, Petrila (Păun 56′), Janga (Malele 68′) / Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: Bălgrădean, Brucic, Billong, Roger, Vito, Kolinger, Cvek

Hai CFR!