CFR CLUJ – INTER ESCALDES 3-0

21-iul.-2022 22:26

CFR Cluj a câștigat, scor 3-0, acasă cu Inter Club d’Escaldes, în turul 2 preliminar UEFA Conference League!

Echipa noastră a deschis scorul rapid prin Jefte Betancor, care a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri. În minutul 15, Păun a scăpat singur cu portarul, dar Munoz a repins în corner. Boateng a fost și el aproape de gol, după un corner executat de Deac, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă bară. În minutul 27, Debeljuh a trimis o lovitură de cap din careu, dar portarul oaspeților a respins în corner. CFR Cluj a făcut 2-0 înainte de pauză prin Gabriel Debeljuh, cel care a primit o pasă bună în careu de la Jefte și a înscris.

Intrat la pauză, Petrila a scăpat singur spre poartă, însă mingea trimisă de jucătorul nostru a trecut puțin pe lângă poartă. În minutul 57, Debeljuh a șutat din interiorul careului, însă goalkeeper-ul oaspeților a respins și de această dată. În minutul 84, Petrila a șutat, dar unul dintre apărătorii oaspeților a deviat mingea în poartă și a stabilit scorul final al partidei, 3-0 pentru CFR Cluj.

Meciul retur se va juca în Andorra, miercuri, 27 iulie, de la ora României 18:00. 

Echipa de start: Bălgrădean – Manea, Kolinger (Yuri 77′), Burcă, Camora (c) – Deac, Boateng (Muhar 89′), Cvek – Păun (Petrila 46′), Debeljuh (Yeboah 89′), Jefte (Vito 67′)

Rezerve: Scuffet, Gal – Bordeianu, Braun, Dugandzic, Graovac

Hai CFR!